Agonie si extaz. Filmul Comunitatea

Am fost doar 7 spectatori in sala. Mare pacat, pentru ca dupa ce am vazut si filmul, Comunitatea, dar mai ales reclamele celor care urmau sa ruleze pentru public- cu impuscaturi sau comedii slabe-, mi-am dat seama ca de atatea ori, lucrurile importante, bune, nu sunt promovate, trec precum ciudatenii, pentru initiati. Titlul in daneza mi-a sugerat ceva rusesc, Kollektivet, iar conotatiile erau evidente. Am citit mai departe despre film, afland ca actrita principala, Trine Dyrholm, a luat Ursul de argint la Berlin 2016, pentru Cea mai buna actrita. Regizorul este Thomas Vinterberg si a fost o descoperire binefacatoare. Sunt foarte, foarte curioasa sa-i vad si celelalte filme, unele dintre ele laudate (The Hunt, Submarino, The Celebration ).tim

M-a atras prezentarea filmului, cu citarea regizorului despre acest subiect, al unei comunitati de familii- in aceeasi casa- in care a trait impreuna cu parintii in copilarie si adolescenta.

“Sa nu confundam lucrurile…”, subliniaza regizorul. ”Nu era genul de comunitate ca cele din America anilor 70, fie pe genul religios, sectant sau hipioti care o tin numai pe legume undeva pe la tara. Aici vorbim de profesori, oameni din televiziune, profesionisti. Spre exemplu, tata era un critic de film. Traiau o viata perfect normala, atee, poate usor stangista. Dar nu era de tipul sex liber si droguri peste tot. Doar foarte mult optimism si spirit liber. Poate si putin cam prea multe beri.”

Nu stiu foarte multe despre cinematograful nordic, am vrut sa vad lucruri noi, altfel de mentalitati, de vremuri, de atitudini. Mi-a placut, am reflectat mult, dupa. Ma urmareste acest film.

Despre iubire, despre viata, despre granita subtire dintre atentie si neatentie, despre intimitate, dorinte si fantasme, despre cuplu si durata sa de viata!