sugar-485055_1280

Ce nu mananca nutritionistii

Sapte sunt alimentele pe care nutritionista Mihaela Bilic nu le-ar manca niciodata. Cunoscutul medic a realizat o lista a produselor de care trebuie sa ne ferim. Astfel, dr. Bilic spune ca zaharul ocupa numarul unu in clasamentul alimentelor extrem de daunatoare pentru organism.

Zaharul, din punctul meu de vedere, ar trebui folosit drept condiment; sa il presaram pe diferite preparate. Mai mult, pe acest aliment ar trebui sa existe, ca si in cazul tigarilor, pictograme pe care sa scrie «Consumul excesiv de zahar dauneaza grav sanatatii»”, explica dr. Bilic. Specialistul adauga ca zaharul imbatraneste, duce la cresterea colesterolului din sange, la aparitia diabetului si a bolilor cardiovasculare. “Acest aliment este unul dintre produsele alimentare care duc la aparitia dependentei. Persoanele care devin dependente de zahar pot intra chiar si in sevraj”, explica Mihaela Bilic. Ca si alcoolul, acest aliment dulce are calorii “goale”, iar organismul uman poate sa functioneze perfect fara niciun gram de zahar.

Margarina are un continut caloric destul de ridicat. “Recomand pacientilor sa manance unt si sa renunte la margarina. Untul contine mai putine grasimi, comparativ cu margarina. In plus, vitaminele A si E se gasesc si in unt”, spune dr. Bilic. Potrivit nutritionistilor, margarina poate duce la aparitia bolilor cardiovasculare si neurodegenerative. Atunci cand grasimile sunt asimilate de catre corp, sistemul imunitar devine slab, iar organismul prezinta o sensibilitate mai mare la infectii, la intoxicatii si chiar la aparitia cancerului. In acelasi timp, acest aliment poate duce la dezvoltarea rezistentei la insulina, in cazul persoanelor bolnave de diabet.

Produsele de patiserie au un continut ridicat de kilocalorii. “Aceste alimente contin margarina si faina. Nu spune nimeni sa renuntam la un croissant la micul dejun, dar acesta nu trebuie sa devina obisnuinta sau sa incepem sa inlocuim o masa cu produsele de patiserie”, recomanda dr. Bilic. Aceste alimente nu aduc organismului niciun beneficiu, deoarece pateurile sunt lipsite de orice tip de vitamine. Medicii specialisti spun ca principalul risc evidentiat este cresterea in greutate, intr-un timp destul de scurt, lucru ce poate duce, in timp, la obezitate.donut-1234238_640

Branza topita este de calitate inferioara, iar organismul uman nu beneficiaza de aceleasi calitati pe care le primeste de la branza obisnuita. “Branza topita este obtinuta din resturile de la branza. In plus, are un continut caloric destul de ridicat. Recomand parintilor sa foloseasca pentru sendvisuri branza normala si sa renunte la acest tip de aliment, deoarece este nesanatos pentru organismul copiilor”, spune dr. Mihaela Bilic.

Iaurtul de fructe si bauturile racoritoare. “Au un continut ridicat de zahar, ca sa nu mai vorbim de raportul caloric. Decat sa mancam un iaurt cu fructe, mai bine optam pentru unul natural. Sucurile care sunt suta la suta naturale trebuie evitate. Recomand pacientilor maximum un pahar de suc pe zi, deoarece si fructele au zahar”, explica medicul.

Produsele de tip fast-food sunt bogate in grasimi “rele”. “Putem opta cel mult o data pe luna pentru restaurantele de acest tip, dar trebuie sa fim constienti de riscul la care ne expunem, deoarece aceste preparate sunt extrem de bogate in calorii, desi volumul lor este unul mic”, spune dr. Bilic.

Popcornul la microunde este cancerigen. In plus, medicii nutritionisti spun ca unul dintre ingrediente, care da aroma de unt floricelelor de porumb care se prepara la microunde, poate duce la aparitia unor maladii pulmonare.

Sursa: gandul.info